 |
|
(Nela
st` pe banc`, privind inainte ]i-n sus, ca ]i cum s-ar uita la o a dou`
lun` nev`zut`. P@n` acum, pe cer, [n spatele ei ap`rea [ncet adev`rat`
lun` plin`, rotund`. Pe suprafa\a ei aparur` diverse umbre. Numeroase
figuri de oameni pe care luna le prive]te, aproape de noi. Nela, tulburat`,
se ridic`)
NELA:Doamne,
at@t de mul\i suntem? Iar eu credeam c` sunt unic` singur` [n lumea
asta. (Din spate se ive]te o p`pu]` ce seam`n` leit cu Toto. Vine la Nela. O prive]te. }i Nela prive]te p`pu]a. Se a]eaz` pe banc`. Aceea, totu]i, se opre]te pe genunchiul ei ]i o prive]te.) (Pe suprafa\a luniii
se ive]te chipul g@nditor al Nelei, pe care [ncepe s` joace [n cele
din urm` un z@mbet trist, m@ng`ietor, dar vizibil. Ca o r`fr@ngere
de lumin` asupra Nelei-p`pu]a) |